
,,Adunăm cu Dino” este un joc de masă pentru evaluarea sau exersarea adunării cu numere de la 0 la 10, fără trecere peste ordin. Este conceput pentru copii de 5-7 ani sau pentru copii mai mari, cu dificultăți de învățare (discalculie). Materialul conține tabla de joc și jetoanele necesare desfășurării jocului.
Obiectiv: Dezvoltarea/evaluarea abilităţilor de calcul matematic (adunarea cu numere de la 0 la 10, fără trecere peste ordin).
Materiale necesare: tablă de joc, jetoane, zar, 1-4 pioni.
Cum procedăm?
- Imprimați planșele, ideal format A3 (sau A4);
- Pentru o folosință îndelungată, laminați planșele;
- Decupați jetoanele.
Cum jucăm?
- Copiii extrag, pe rând, câte un jeton şi răspund cerinţei;
- Dacă rezultatul adunării este corect, copilul dă cu zarul şi înaintează cu pionul atâtea căsuţe câte arată zarul;
- Dacă răspunsul este greşit, copilul aşteaptă să-i vină din nou rândul de a extrage un jeton;
- Câştigă jocul jucătorul care ajunge primul în căsuţa cu numărul 20.
Descarcă aici planșa de joc și jetoanele în format PDF:
Alte jocuri de masă pentru preșcolari și micii școlari găsiți aici:
2 comments on “Joc de masă: Adunăm cu Dino”
Cristina Neacsu
12 aprilie 2021 at 14:41Multumim mult pt dăruire și profesionalism!!
Maria Petrea
12 aprilie 2021 at 15:27Să vă fie utile materialele Logorici!🤗