
,,Călătorii în lumea cuvintelor” este un joc pentru evaluarea vocabularului activ şi pasiv, conceput pentru copii de 3-5 ani sau pentru copii mai mari cu întârziere în dezvoltarea limbajului.
Este un joc de masă şi pentru desfăşurarea lui veţi avea nevoie de:
- tablă de joc
- jetoane
- zar
- pioni
Cum procedăm?
- Imprimaţi tabla de joc în format A3 (recomandat) sau A4 color, pe carton dacă este posibil sau laminaţi planşa, pentru o utilizare de durată.

- Imprimaţi planşa cu jetoane (A3 color, carton sau laminat) şi decupaţi-le.

Cum jucăm?
Varianta 1:
- Se grupează jetoanele după culoare şi se aşază cu faţa în jos;
- Copilul dă cu zarul şi înaintează cu pionul pe tabla de joc, atâtea căsuţe câte arată zarul;
- În funcţie de culoarea pe care se opreşte, ia un jeton albastru sau galben şi răspunde cerinţei;
- Dacă răspunsul este corect, pionul rămâne în căsuţă;
- Dacă răspunsul este parţial corect (ex. enumeră doar 1-2 din 3 fructe), pionul se întoarce în spate cu o căsuţă;
- Dacă răspunsul este total greşit, pionul se întoarce în spate cu o căsuţă şi copilul trebuie să mai întoarcă un jeton şi să răspundă altei cerinţe;
- Câştigă jocul jucătorul care ajunge primul în căsuţa 20.
Varianta 2:
- Se grupează jetoanele după culoare şi se aşază cu faţa în jos;
- Copilul dă cu zarul şi înaintează cu pionul pe tabla de joc atâtea căsuţe câte arată zarul;
- În funcţie de culoarea pe care se opreşte, ia un jeton albastru sau galben şi răspunde cerinţei;
- Dacă răspunsul este corect, pionul rămâne în căsuţă;
- Dacă răspunsul este incomplet sau parţial corect (ex. enumeră doar 1-2 din 3 fructe), pionul se întoarce în spate cu o căsuţă;
- Dacă răspunsul este greşit, pionul se întoarce 3 căsuţe;
- Dacă pionul se opreşte într-una din căsuţele cu numerele 3, 6, 11, 15, 19, jucătorul trebuie să stea următorul tur;
- Dacă pionul se opreşte într-una din căsuţele cu numerele 5, 10, 13, jucătorul trebuie să înainteze două căsuţe;
- Dacă pionul se opreşte în căsuţa cu numărul 2, jucătorul va muta pionul în căsuţa 10;
- Dacă pionul se opreşte în căsuţa cu numărul 18, jucătorul se va întoarce cu pionul în căsuţa 7;
- Câştigă jocul cel care ajunge primul la 20, cu un număr exact ( ex. Dacă pionul este la 16 şi copilul dă cu zarul 4, câştigă. Dacă dă 5, se va întoarce la 19 şi va avea nevoie de un 1 pentru a câştiga).
Ce putem evalua prin acest joc logopedic?
- înţelegerea limbajului (Înţelege copilul sarcinile şi regulile jocului?);
- structura şi volumul vocabularului ( Are copilul formate categoriile? Încadrează corect o noţiune într-o categorie? Poate da exemple de itemi subordonaţi unei categorii? Cunoaşte utilitatea obiectelor? Cunoaşte succesiunea numerelor? etc).
Descarcă aici jocul (tabla de joc, jetoanele şi regulamentul) în format PDF: