Tulburările miofuncţionale orofaciale reprezintă o categorie diagnostică recentă, care se referă la dezvoltarea defectuoasă a musculaturii şi a oaselor feţei, cu implicaţii asupra abilităţilor de hrănire, respiraţie, vorbire și înghiţire. Se pot manifesta la copii, adolescenți și adulți.

Semnele și simptomele tulburărilor miofuncționale orofaciale pot include:

• Gura deschisă, poziția obișnuită de odihnă cu buzele depărtate
• Dificultăți de respirație nazală
• Respirația orală
• Anomalii dentare, malocluzii
• Poziție anormală de repaus a limbii
• Pronunție defectuoasă, adesea cu limba interdentală. Plasare anormală a limbii pentru sunetele t, d, l, n, s, z, ș, j, ț etc.
• Salivație abundentă, în ​​special după vârsta de 2 ani
• Dificultăți de hrănire și înghițire.

Cauze ale tulburări miofuncţionale orofaciale:

• Incompetența căilor respiratorii, din cauza căilor nazale obstrucționate (amigdalele mărite, vegetații adenoide, alergii, care nu permit inspirația și expirarea fără efort)
• Obiceiuri cronice nenutritive de supt și mestecat după vârsta de 2 ani: suptul degetului, folosirea îndelungată a suzetei
• Frenul lingual scurt
• Asimetria facială
• Deficite structurale și funcționale ale limbii

Terapia logopedică în tulburările miofuncționale orofaciale va urmări:

Restabilirea respirației nazale

Antrenarea abilităţilor respiratorii vi­zează:

• pregătirea grupelor musculare implicate în actul respirator (musculatura intercostală, muşchiul diafragmei, musculatura gâtului şi a feţei);
• coordonarea grupelor musculare pentru a diferenţa inspirul de expir, respiraţia verbală de respiraţia nonverbală; respirația orală de respirația nazală;
• mobilizarea musculară în vederea creşterii volumului respirator şi echilibrul inspir-expir;
• stabilizarea respirației nazale.

Când respiraţia nazală este blocată de vegetaţii adenoide, amigdale mărite, deviaţie de sept, alergii etc., înlăturarea blocajelor nazale presupune prezenţa echipei interdisciplinare şi munca în echipă: otolaringolog, ORL-ist, alergolog, logoped.

Restabilirea echilibrului oral în poziţia de repaus

Poziţia de repaus a cavităţii bucale presupune:

• cavitatea bucală este închisă, maxilarele fiind apropiate;
• dinţii uşor îndepărtaţi (2-3 mm între molari);
• respiraţia este nazală;
• limba se află în poziţie ridicată în spatele incisivilor superiori.

Această poziţie presupune echilibru la nivelul aparatului fonarticulator. Alterarea poziţiei de repaus determină disfuncţii la nivelul grupelor musculare orofaciale şi tulburări de creştere a oaselor craniofaciale.

Dezvoltarea mobilității orofaciale

Intervenţia la nivelul motor, în contextul tulburării miofuncţionale orofaciale, presupune atât creşterea tonusului muscular la nivel facial şi oral, cât şi dezvoltarea abilităţilor de coordonare motorie. Tonusul muscular poate fi crescut prin exerciţii de antrenare motorie pentru: limbă, buze, maxilare, muşchii feţei, muşchii faringelui şi laringelui.

Antrenarea grupelor musculare şi coordonarea aces­tora au drept ţintă restabilirea corectă a posturii ca­vităţii bucale în vederea articulării corecte a sunetelor şi pentru asigurarea unei respiraţii orale şi nazale, verbale şi nonverbale funcţionale.

Dezvoltarea abilităţilor articulatorii

O poziție incorectă de repaus a limbii și a buzelor poate duce la tulburări de pronunție. Atunci când tulburarea miofuncțională este legată de un model de comportament lingual sau labial anormal sau cu gura deschisă, care coexistă cu deficiențe de emitere a sunetelor, se poate aștepta ca erorile de articulare să fie corectate mai ușor odată ce modelul de comportament a fost corectat în terapie. Corectarea sunetelor se va realiza conform programului terapeutic pentru tulburările de pronunție.

Eliminarea tulburărilor de deglutiţie (salivă, lichide, alimente solide)

Antrenarea abilităţilor motorii pentru a facilita un act de deglutiţie funcţional, la copii sau adulți, este foarte importantă. Această antrenare motorie vizează musculatura labială, linguală, a maxilarelor, implicate în actul hrănirii, precum și exersarea reflexului de înghițire. Exerciţiile aplicate pot fi cele clasice, logopedice, ori exerciţii specifice terapiei disfagiei. Intervenția terapeutică implică selectarea instrumentelor orale adecvate pentru dezvoltarea musculaturii orofaciale, paie, dispozitive pentru mușcături, pentru controlul bolului alimentar sau desensibilizarea la anumite texturi (lingurițe senzoriale) etc.

Eliminarea suptului nenutritiv la copiii mici

În terapia tulburărilor miofuncționale la copiii mici, este necesară eliminarea suptul nenutritiv prelungit (de exemplu, sugerea suzetei, a degetelor și a obiectelor), care constituie un factor de risc pentru o malocluzii (închiderea defectuoasă a dinților). Părinții și îngrijitorii pot fi învățați să ignore comportamentele problematice și să ofere laudă, atenție pozitivă și recompense, pe măsură ce copilul lor se angajează într-un comportament adecvat, pentru a-l ajuta pe copilul să înlăture obiceiul vicios.

Referințe:

https://www.asha.org/public/speech/disorders/orofacial-myofunctional-disorders/#symptoms

https://www.asha.org/practice-portal/clinical-topics/orofacial-myofunctional-disorders/#collapse_6