Când mergem la logoped?

În ultimii ani, am observat o creștere semnificativă a interesului părinților pentru terapia logopedică, ceea ce este îmbucurător. Fie că vin la cabinetul logopedic din proprie iniţiativă, îngrijoraţi de evoluţia lentă a limbajului sau de pronunţia defectuoasă a copilului, fie că vin la invitaţia logopedului arondat grădiniţei sau şcolii de care aparţine copilul, de cele mai multe ori părinţii solicită evaluare şi/sau terapie logopedică în cunoştinţă de cauză, pentru dificultăţi reale ale copilului. Spre deosebire de anii de început ai carierei mele de logoped, când – explicând motivul invitaţiei la cabinetul logopedic – primeam, deseori, răspunsuri de genul „Dar este mic, doamnă, se corectează el!” sau „Şi eu am vorbit aşa şi nu am făcut logopedie!”, acum părinţii conştientizează importanţa educării limbajului şi a corectării tulburărilor de pronunţie până la intrarea în mediul şcolar. Ce ştiu, însă, puţini părinţi, este faptul că terapia logopedică nu se limitează la corectarea pronunţiei şi că se pot adresa logopedului pentru o multitudine de tulburări de limbaj şi comunicare.

Când trebuie să solicităm intervenția unui logoped?
Puteţi solicita servicii de specialitate logopedică (constând în evaluare complexă şi diagnostic logopedic, proiectarea unui plan personalizat de intervenţie, consilierea părinţilor, terapie logopedică sau monitorizare periodică a copilului – o parte dintre aceste servicii sau toate) în următoarele cazuri:
– Copilul este nonverbal (nu comunică prin cuvinte, folosește doar gesturile, mimica sau comportamente atipice – plâns, țipat, pentru a se exprima);
– Copilul are limbajul limitat la câteva cuvinte simple, uzuale; pronunță doar silabe sau doar sunete; nu formulează cuvinte, deși poate pronunța izolat sunete și silabe; pronunță doar o parte din cuvânt (de obicei prima sau ultima silabă); nu se exprimă în propoziții, cuvântul având rol de propoziție;
– Copilul nu are limbajul dezvoltat corespunzător vârstei cronologice; are un vocabular sărac, repetitiv, nu folosește corect structurile gramaticale, nu relatează cursiv o întâmplare sau o poveste, nu recită cursiv versurile unei poezii;
– Copilul are dificultăți în înțelegerea limbajului (repetă vorbirea adultului – ecolalie, nu procesează corect informațiile transmise, nu reacționează adecvat la mesaj, nu discriminează situațiile în care trebuie să întrebe, de cele în care trebuie să răspundă);
– Copilul omite, înlocuiește, deformează, inversează unul sau mai multe sunete sau nu le articulează corect în silabe și cuvinte, deși le poate pronunța corect izolat;
– Copilul prezintă vorbire nazală, din diverse cauze (polipi, deviație de sept, despicătură de văl palatin, de buze etc);
– Copilul vorbește neclar, confuz, ininteligibil, pe fondul unor tulburări neurologice sau ca urmare a unor deficienţe de procesare auditivă (este hipoacuzic, poartă proteze auditive sau implant cohlear);
– Copilul prezintă un ritm accelerat sau prea lent al vorbirii, blocaje, spasme în timpul vorbirii, repetarea involuntară a sunetelor, silabelor sau chiar cuvintelor, prelungiri ale sunetelor și silabelor, pauze lungi și inadecvate în vorbire, întreruperea bruscă a emisiei vocale, deseori chiar în mijlocul cuvântului și reluarea cu greutate a vorbirii;
– Copilul prezintă tulburări de voce (voce ascuțită, îngroșată sau răgușită, fluctuații ale intensității și tonalității vocii, voce tremurată, șoptită, până la dispariția vocii);
– Copilul nu scrie și nu citește, deși are vârsta corespunzătoare (8-9 ani) și a parcurs perioada abecedară (a terminat clasa I);
– Copilul prezintă dificultăți de scriere și citire (înlocuiește litere pe baza asemănării lor grafice – m cu n, o cu a, e cu l, l cu b etc, sau a asemănării lor acustice – f cu v, p cu b, c cu g etc; omite, inversează, adaugă litere sau silabe în cuvânt; are dificultăți în grafia grupurilor de litere care redau un singur fonem (ce, ci, ge, gi, che, chi, ghe, ghi), a diftongilor și triftongilor vocalici și consonantici și a literelor specifice limbii române (ă, â, î, ș, ț), citește silabisit, monoton, fără semnificație (nu poate reda ceea ce a citit), prezintă scrierea în oglindă (scrie literele, cifrele pe dos), se orientează greu în spațiul lexic sau grafic (sare rânduri sau citește de două ori același rând, nu citește/scrie de la stânga la dreapta, de sus în jos, nu respectă liniatura caietului, alineatul), scrie ilizibil, cu grafeme prea mici sau prea mari, lăbărțat; nu respectă scrierea ortografică și semnele de punctuație; nu delimitează corect propozițiile unui text (scrie, citește continuu, fără punct sau alt semn de punctuație între propoziții);
– Copilul prezintă dificultăți în înțelegerea termenilor matematici și nu operează sau operează greu calculul matematic;
– Copilul nu vorbește în anumite medii (la grădiniţă, la şcoală, la magazin, în parc etc) sau cu anumite persoane, deşi cu cei din mediul apropiat comunică verbal;
– Copilul înțelege două sau mai multe limbi, dar nu se exprimă corect, fluent nici în limba maternă, nici într-o limbă străină; prezintă un limbaj amestecat, folosind mai multe coduri lingvistice; își găsește greu cuvintele sau chiar refuză să comunice în limba maternă;
– Copilul vorbește, dar nu folosește adecvat limbajul; nu utilizează limbajul pentru a-și exprima trăirile, experiențele, emoțiile, pentru a socializa cu cei din jur;
– Persoana (copil sau adult) a suferit un accident cerebral și prezintă: dificultăți de receptare (înțelegere) a limbajului oral și/sau scris; tulburări de exprimare verbală și/sau scrisă, precum și dificultăți de calcul matematic.

Aşadar, intervenţia logopedică este un demers specializat, prin care se urmărește depistarea, evaluarea şi ameliorarea/ corectarea tulburărilor de limbaj și de comunicare, care pot fi: tulburări de pronunție, tulburări de ritm și fluență a vorbirii, tulburări ale limbajului scris-citit, tulburări de voce, tulburări de achiziție/ dezvoltare a limbajului, tulburări de organizare a limbajului (cu substrat neurologic sau pe fondul bilingvismului), tulburări de limbaj și comunicare asociate tulburărilor din spectrul autismului, deficiențelor de auz sau cu substrat psihopatologic.

La ce vârstă este recomandată începerea terapiei logopedice?
– Pentru tulburările de pronunţie, este recomandată intervenţia logopedică după vârsta de 4 ani (când dificultăţile de pronunţie nu mai sunt considerate fiziologice);
– Pentru tulburările de achiziţie/dezvoltare a limbajului şi tulburările de limbaj şi comunicare asociate autismului sau hipoacuziei este importantă intervenția timpurie (începând cu 1,6 – 2 ani);
– Pentru tulburările de ritm şi fluenţă, de voce, mutism selectiv (refuzul de a vorbi cu anumite persoane sau în anumite medii): când apare tulburarea sau când este observată de părinţi, dacă persistă câteva luni;
– Pentru tulburările limbajului scris-citit şi discalculie: după terminarea clasei I (8-9 ani);
– Pentru tulburările de pronunţie sau de organizare a limbajului cu substrat neurologic (disartrie, alalie, afazie): după vârsta de 2-3 ani sau după declanşarea accidentului cerebral şi recuperarea medicală (în cazul afaziei).