100 de exerciţii pentru corectarea vorbirii , autori Loredana Bejan şi Ioana Ferenţ, este o carte apărută în acest an la editura Primus, Oradea şi cuprinde, aşa cum sugerează şi titlul, 100 de exerciţii logopedice pentru corectarea pronunţiei a 24 de sunete (P, B, T, D, L, F, V, S, Z, Ţ, Ş, J, C, G, H, R, CE, CI, GE, GI, CHE, CHI, GHE, GHI), aşadar a tuturor sunetelor consonantice care ar putea fi afectate în dislalie. Fără a intra în polemici fonetice, le consider pe ultimele 8 sunete, redate prin grupuri de litere, nu grupuri de sunete cum le prezintă autorii. Dar acest aspect este irelevant.
Pentru fiecare sunet, autorii au conceput o serie de exerciţii, jocuri foarte atractive, care urmează etapele specifice de corectare: sunetul este introdus în silabe/logatomi, apoi în cuvinte (în poziţie iniţială, mediană, finală), urmează exerciţiile de diferenţiere fonematică a sunetului de un altul apropiat ca punct de articulare sau asemănător acustic, pentru ca apoi sunetul să fie consolidat în propoziţii. Toate exerciţiile sunt ilustrate şi sunt concepute astfel încât sunetul deficitar să fie exersat sistematic, într-o manieră ludică, deloc monotonă.
Voi exemplifica cu imagini din carte exerciţiile pentru sunetul P, în care sunetul este consolidat prin intermediul unor personaje simpatice (puiul Poc – în etapa de introducere a sunetului în logatomi, iepuraşul, papagalul Poli şi broscuţa Beti – pentru etapa de diferenţiere a sunetului P de sunetul sonor B). Calitatea imaginilor nu este bună, fiind capturi cu telefonul, dar vreau să vă faceţi o idee despre cum arată fişele de lucru.
Exerciţiile pot fi lucrate atât de preşcolari, cât şi de către şcolari, în cabinetul logopedic, la clasă sau în familie. Fireşte, ele trebuie adaptate vârstei copilului (ex. dacă lucrăm fişa Iepuraşul pictoraş cu un preşcolar, care nu ştie să citească, copilul va repeta după logoped/părinte cuvintele şi apoi le va colora).
Puncte forte:
- nici un exerciţiu nu se repetă, astfel încât curiozitatea copilului este permanent întreţinută şi nu apare plictiseala
- sunetul R este exersat şi în grupurile consonantice (tr, dr, pr, br, cr, gr, fr, vr)
- exerciţiile nu sunt complicate, cerinţa este clară şi uşor de realizat.
Îl consider un instrument util, atât pentru logopezi, cât şi pentru părinţii preocupaţi de dezvoltarea sau corectarea vorbirii copilului. Cartea are 106 pagini şi este tipărită în condiţii grafice bune. Pentru cei interesaţi, postez şi cuprinsul.
Dacă o găsiți utilă, puteți achiziționa cartea AICI.
One comment on “100 de exerciţii pentru corectarea vorbirii”
Cristina
20 iulie 2020 at 17:32Multumesc ,am comamdat cartea.