În unele tulburări de limbaj (tulburările de ritm și fluență a vorbirii, întârzierea în apariția/dezvoltarea limbajului, mutismul selectiv, chiar și tulburările de pronunție), orice disfuncționalitate a relației părinte-copil poate constitui o condiție agravantă pentru tulburarea respectivă. În fișa de examinare logopedică, există chiar o rubrică referitoare la relația copilului cu părinții, integrarea acestuia în mediul familial, atitudinea familiei față de copil și de tulburarea de limbaj pe care o prezintă. De-a lungul timpului, completând această rubrică, am identificat câteva tipuri de relații părinți-copii, în care:
- fie rolul copilului este supraevaluat (copilul este cel care dictează regulile, tiranic, excesiv de alintat; părintele se supune, frustrat sau rușinat, ”Ce să mă fac, doamnă, cu el? Nu vrea să asculte nicicum! Bate din picior, mă lovește etc, până obține ce vrea!”)
- fie rolul părintelui este supradimensionat (părintele autoritar, rigid, care stabilește reguli unilateral, nu acceptă abateri, pedepsește; copil obedient, timid, interiorizat, se supune regulilor impuse din teamă, nu pentru că înțelege necesitatea regulii)
- fie părintele și copilul își schimbă rolurile aleatoriu, ca doi prieteni de joacă (relația deschisă, cu părinți super-toleranți, care acceptă orice sugestie din partea copilului; ”Nu vrei să rămâi la ședința de logopedie? Ok, cum dorești!”)
- fie părintele și copilul își asumă și respectă reciproc rolul (relația echilibrată, armonioasă, deschisă, în care părintele și copilul comunică, ascultă, se consultă reciproc, empatizează, evident, relația ideală, spre care tindem cu toții).
Cum construim o relație părinte-copil armonioasă? Găsiți câteva sugestii în material. Adăugăm dragostea și multă, multă răbdare…și vom culege ce vom semăna!
Descarcă aici materialul integral în format PDF:
One comment on “Cum construim o relație părinte-copil fericită?”
Damiana
4 februarie 2019 at 19:22Multumesc pentru material. E util si foarte frumos prezentat..