Pentru că este 1 Iunie, vă propun astăzi un joc educațional amuzant, un joc de asociere a literelor, prin care putem exersa – într-un mod ludic și distractiv – asocierea literelor mici de tipar cu literele mari care le corespund. Jocul este potrivit pentru copii cu vârsta cuprinsă între 5 și 8 ani sau pentru copii mai mari, cu dislexo-disgrafie.
Tema jocului este crearea unui monstruleț. Copilul are la dispoziție mai multe variante pentru a personaliza monstrulețul (ochi, gură, păr, costum etc) în meniul afișat. Va alege un item, pe care îl va putea utiliza dacă răspunde corect la cerința de asociere a literei mici de tipar cu litera mare care îi corespunde.
Dacă răspunsul este corect, itemul ales de copil se deplasează automat pe imaginea monstrulețului și copilul va alege alt item.
Dacă răspunsul este greșit, copilul va selecta altul, din cele 4 variante de răspuns. Caseta de lucru nu se închide decât atunci când copilul găsește răspunsul corect.
Jocul continuă atât timp cât dorește copilul și poate fi încheiat activând meniul Setări din stânga sus.
Pentru a juca jocul, apăsați Start joc, selectați Groups, apoi Logorici și aveți acces la joc.
Alte jocuri interactive găsiți aici: