Depistarea și intervenția timpurie în tulburările din spectrul autismului sunt esențiale pentru a crește șansele de corectare. Din acest motiv, este foarte important ca părinții să recunoască semnele precoce ale tulburărilor din spectrul autismului (TSA), care pot fi observate chiar din primele luni de viață ale copilului. Acestea trebuie privite ca semnale de alarmă; unul sau câteva din aceste semne nu certifică diagnosticul de TSA (pot fi simptome care se manifestă și în altă tulburare) și nici nu înlocuiesc diagnosticul de specialitate, dar îi ajută pe părinți să recunoască simptomele unei dezvoltări atipice și să solicite, în timp util, ajutor de specialitate.
Care sunt simptomele timpurii ale tulburărilor din spectrul autismului?
De la 0 la 6 luni:
– bebeluşul nu plânge pentru a solicita ceva (când îi este foame, somn, frig, este ud etc);
– nu gesticulează (nu mișcă brațele, picioarele, capul…) sau gesticulează neîncetat, fiind incapabil de a se linişti când este luat în braţe;
– nu întinde brațele spre părinte când acesta vrea să îl ia în brațe;
– prezintă tulburări de somn (nu doarme, dar stă liniştit cu ochii deschişi);
– nu suge la sân;
– nu gângurește;
– nu zâmbește voluntar, începând cu trei luni, menţinând o figură serioasă, aproape rigidă.
– desprinderea frecventă a privirii, ce poate îmbrăca aspectul evitării privirii; strabismul este frecvent.
De la 6 la 12 luni:
Se menţin manifestările descrise anterior, la care se adaugă:
– nu apare lalațiunea (repetarea de silabe);
– evitarea privirii devine evidentă;
– nu reacționează la separarea de mamă/ tată sau la regăsire;
– nu reacționează la străini (nu plânge, nu respinge, cum fac copiii tipici);
– nu prezintă interes pentru jucării, dar se poate atașa de anumite obiecte bizare;
– apariția activităţilor stereotipe şi, ca semn particular, faptul că nu dispar când un adult se apropie de el;
De la 12 până la 24-30 de luni:
– nu stabileşte contact vizual direct;
– nu urmărește când i se arată ceva cu degetul;
– nu răspunde când este strigat pe nume;
– absența limbajului sau, dacă este prezent, particularități ale limbajului, precum: vocabular redus la cuvinte uzuale, ecolalia (repetarea enunțurilor auzite la alte persoane, TV etc), folosirea cuvântului cu rol de propoziție, lipsa pronumelui „eu”, lipsa inflexiunilor vocale (voce monotonă);
– absenţa expresiilor faciale (mimică imobilă);
– absența interesului pentru alte persoane; nu se joacă cu alți copii; nu este interesat de jocul altor copii;
– absența reacțiilor afective (nu își manifestă atașamentul, emoțiile); refuză manifestările de afecțiune ale celor din jur (să fie sărutat sau îmbrățișat);
– reacţii exagerate la schimbarea rutinei (schimbarea poziției obiectelor din cameră, modificarea traseului, schimbarea hainelor), la anumite activități (îmbăiere, tuns, aniversări) sau la situații și experiențe noi (sosirea unui străin, zgomot brusc, alimente noi etc);
– stereotipii motorii și comportament repetitiv (bătăi şi fluturări ale mâinilor, legănat, mers pe vârfuri, învârtit, înșirare de obiecte, aprinderea și stingerea întrerupătoarelor, închiderea și deschiderea ușilor etc);
– interes exagerat pentru anumite obiecte sau activități (numere, cifre, sfoară, nasturi, staniol etc);
– interes pentru un aspect limitat al obiectelor (adulmecarea, pipăirea anumitor lucruri sau suprafețe, atracţie pentru anumite vibraţii sau zgomote pe care le reproduce perseverent; atracție pentru lumini, umbre, anumite culori etc);
– absența jocului simbolic (nu se joacă „de-a…”, nu pretinde că este…);
– hipo sau hiper-reactivitate la stimuli senzoriali (reacționează neobișnuit la durere, căldură, frig, anumite sunete, texturi, atingere);
– comportament auto-agresiv (se lovește cu capul de suprafețe tari, se mușcă, se zgârie, își rupe hainele etc);
– nu are simțul pericolului, nu recunoaște situațiile în care se poate răni.
