Scrierea și citirea literelor – Auxiliare didactice pentru elevii cu cerințe educaționale speciale (CES)


Vă prezint două auxiliare didactice pentru elevii cu cerințe educaționale speciale (CES), pe care le-am definitivat în această vară: un auxiliar cu fișe de lucru pentru citirea literelor și unul pentru scrierea literelor.

„Alfabet fără secrete” – 172 de pagini, format A4, conține fișe de lucru pentru învățarea literelor. Fișele au fost concepute după mai multe șabloane, care vizează:

  • exersarea motorie a literelor de tipar după contur, în scopul învățării cognitive;
  • asocierea literei cu sunetul corespunzător;
  • exersarea conștiinței fonologice; recunoașterea sunetului corespunzător literei în cuvinte și analiza fonetică a cuvântului; identificarea poziției sunetului în cuvânt;
  • asocierea literei mari cu litera mică de tipar corespunzătoare;
  • discriminarea literei de alte litere asemănătoare optic;
  • antrenarea motricității fine, prin exerciții de colorare;
  • asocierea literei cu un cuvânt (nume) sau propoziție, pentru facilitarea învățării.

         Având în vedere dificultățile de învățare ale copiilor cu CES, am realizat mai multe fișe de lucru  pentru o literă, astfel încât copilul să poată exersa în contexte diferite, atractive și ludice. Se evită, astfel, monotonia și se menține interesul copilului pentru învățare. Sarcinile de lucru sunt concise, stimulii vizuali clari, cu imagini mari și rezoluție foarte bună, pentru a favoriza atenția.

        Fișele sunt prezentate în ordine alfabetică, dar vor fi lucrate respectând programa școlară pentru clasa pregătitoare sau ordinea predării literelor după metoda Meixner, pentru copiii dislexici. Conform metodei Meixner, predarea literelor asemănătoare din punct de vedere optic (de exemplu, B și D) sau acustic (de exemplu, B și P) se va realiza la o distanță în timp care să elimine sau să diminueze posibilitatea confundării lor. 

        Sarcinile de analiză fonetică și exersare a conștiinței fonologice au fost realizate de la simplu la complex. Copilul va identifica sunetul corespunzător literei întâi în poziție inițială, favorizând asocierea literă-sunet („Z” de la ZMEU, ZARURI, ZID, ZEBRĂ), apoi în poziție mediană și finală.

Auxiliarul a primit recenziile președintelui și vicepreședintelui Asociației Logopezilor din România, cărora le sunt recunoscătoare și le mulțumesc:

Logoped Valeria Balaban, președintele Asociației Logopezilor din România: „Pentru copiii cu tulburări de învățare, însușirea literelor se realizează diferit, utilizând metode și strategii compensatorii adecvate stilului de învățare și într-un ritm propriu. Învățarea presupune interes, implicare, mediere a materialului de învățat. Cartea „Alfabet fără secrete” vine în sprijinul copiilor cu multe fișe și activități. Cu fiecare pagină parcursă, copilul dobândește taina literelor și apoi a cititului. Felicit autoarea pentru acest minunat material, ușor de parcurs de către copil, prin care acesta recunoaște, trasează, conturează fiecare literă a alfabetului. Recomand cu drag această carte!”

Logoped Beti-Ana Cioacă, vicepreședintele Asociației Logopezilor din România: „Chiar dacă suntem în epoca digitalizării, cartea va rămâne de bază în învățarea scris-cititului. Piticii au nevoie de explorare și manipulare în învățarea alfabetului. Mișcarea grafică, coloratul, recunoașterea literei cu care începe cuvântul, le vor da sentimentul că „sunt mari”, că pot manevra condeiul cu finețe. Această carte a „secretelor” alfabetului le va da copiilor șansa să devină învățăcei exersați, când vor fi în clasa pregătitoare, sau să devină ei înșiși maeștri ai limbajului. Felicitări autoarei, d-na profesor logoped Maria Petrea, care, preocupată fiind de modelarea limbajelor, a adăugat multor auxiliare deja existente un nou model de învățare a alfabetului limbii române.”

„Învăț să scriu literele” – 121 de pagini, format A4, conține fișe de lucru pentru scrierea cursivă a literelor. Șabloanele pentru fiecare literă a alfabetului vizează:

  • exersarea motorie a literelor, cu indicarea direcției de scriere, inițial după contur, apoi independent;
  • asocierea literei cu sunetul corespunzător;
  • exersarea conștiinței fonologice; recunoașterea sunetului corespunzător literei în cuvinte și analiza fonetică a cuvântului; identificarea poziției sunetului în cuvânt;
  • asocierea literelor de tipar cu cele cursive;
  • antrenarea motricității fine, prin exerciții de colorare;
  • asocierea literei cu un cuvânt (nume) sau propoziție, pentru facilitarea învățării.

Literele vor fi exersate pe spații grafice mari, pentru a conștientiza mișcările motorii implicate în actul scrierii, elementele grafice ale fiecărei litere și a facilita coordonarea oculo-motorie. Sarcinile de analiză fonetică și exersare a conștiinței fonologice vor favoriza procesul de achiziție a literei. Copilul va identifica sunetul corespunzător literei întâi în poziție inițială, realizând raportul literă-sunet („g” de la gură, gâscă, gard, găleată), apoi în poziție mediană sau finală. Va formula propoziții care încep cu cuvinte în care sunetul este poziționat inițial, pentru a exersa grafia literei mari de mână și a conștientiza scrierea propoziției cu literă mare (Găina mănâncă grăunțe); va recunoaște literele în propoziția scrisă și va observa poziția sunetului în cuvinte (inițial, median sau final).

Puteți citi aici postfața lucrării, scrisă de d-na Nagy-Mezei Beáta – profesor logoped, creatoarea materialelor Logo Ludens (pe care le găsiți AICI) și căreia îi mulțumesc, și pe această cale, pentru frumoasele cuvinte:

„Comori logopedice la un click distanță – aceasta este definiția mea personală pentru materialele educaționale concepute de Maria-Ramona Petrea, prin care a câștigat admirația mea ca specialist în terapia limbajului.

Lucrarea de față reunește toate atuurile specifice creațiilor Logorici: concept și structură relevantă din punct de vedere științific; design atractiv, prietenos și în același timp clar și funcțional; abordare pragmatică și ludică. Fișele de lucru ale materialului „Învăț să scriu literele” reprezintă un spațiu de îndrumare calmă și clară în lumea literelor, oferind posibilitate de progres pentru oricare copil aflat  în stadiu de inițiere în actul grafic. Fișele, prin spațiul grafic ales (mai mare decât spațiul grafic clasic al caietului), stimulează coordonarea oculo-motorie și dezvoltarea motricității fine, iar imaginile încorporate pe fiecare pagină de lucru oferă copilului posibilitatea să exerseze corespondența între grafem și fonem, consolidând baza fonologică a abilității de scriere.

Indicarea direcției de scriere a fiecărei litere aduce plus-valoare materialului de față, prin faptul că acest reper vizual îi conferă copilului o stare de siguranță, sporindu-i șansele de reușită în creionarea fiecărei litere în parte. Un alt aspect valoros al lucrării se datorează structurării fișelor de lucru în așa fel încât literele pot fi abordate în orice ordine, ceea ce permite flexibilitate în parcurgerea materialului și adaptarea acestuia la scopul didactic setat.

Lucrarea de față completează colecția materialelor excepționale postate de autoare pe site-ul Logorici, care merită aprecierea noastră profundă pentru efortul depus, efort care nu întotdeauna poate fi estimat în mod real, dar de care sunt conștiente toate persoanele care au creat cel puțin o fișă de lucru și au dorit să fie impecabilă.

Auxiliarele sunt în format electronic (PDF) și pot fi utilizate de logopezi, psihopedagogi, învățători care lucrează cu copii cu tulburări de învățare, de coordonare oculo-motorie, percepție vizuală sau atenție, dar și de părinți sau cadre didactice care doresc să exerseze pe spații grafice mai mari și fișe de lucru prietenoase.

Produsele pot fi achiziționate la pachet, la prețul de 80 lei/set.

Distribuie articolul:

Întrebări sau comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Logorici – oferta de servicii și produse logopedice

Mă găsești și aici

Notificări prin email

Introdu adresa de email și vei primi notificări când vor fi publicate articole noi.

Mapa sunetului Ș

Arhive

Mapa sunetului R

Categorii

Mapa sunetului S

Corectarea pronunției – fișe de lucru

Traducere

Nu puteți copia conținutul acestei pagini!